Azi dimineata la radio Guerilla in emisiunea s-a propus un cadou de 100 Euro pt cel care scrie cel mai frumos eseu despre credinta…azi la pranz, Liviu Mihaiu spunea ca nastereaeste mult mai importanta decat Craciunul si ca au mai ramas o mana de atei despre care nu stie cum functioneaza in astfel de momente…se infrupta din aceleasi bucate?

Sa vorbim, sa vorbim, sa vorbim despre credinta…

Am in viata mea stranse o mana de experiente care o sa va placa in masura in care aveti umor. Daca nu aveti si momentul este prost, ce sa zic…

 Am crescut intr-o familie in care tata calatorea foarte mult cu munca si mama muncea, asemenea, continuu…mirosul de evlavie in casa noastra venea doar cu sarbatorile si mai ales cu vizitele obligatorii pe la Nasi. Cand am mai crescut, am inceput si eu si sora-mea sa jonglam cu posibilitatile si daca puteam sa refuzam aceste drumuri si obligatii, o faceam. Am invatat inainte sa capat constiinta asupra fiintei mele Inger ingerasul meu,dar Tatal Nostrumi-a fost tema in timpul sarcinii….mi-am promis ca pana nasc il voi sti- de dragul fiintei noi si vii carei ii datoram atat de mult…

Mult din viata mea de femeie a fost traita intre credinciosi–bigoti, atei si oameni cu o credinta pura dar fara manifestari popcorniste…adica, cam tot tacamul si chiar in ordinea asta. Am intalnit si am stat aproape pe langa casa unui credincios pur care in post ma jignea cel mai tare si culminam cu scandalul chiar in noaptea de Inviere …ii reprosam aceste explozii de mitocanii si evident ca-l atacam “ De ce sa mancam numai cartofi prajiti daca scoatem numai mizerii cand articulam vreo vorba?!? “ insa stiu ca m-a iubit.

Cum am stat apoi si pe langa atei care de Paste aveau la ei cele mai bune glume despre oua si idei de reply-uri la mesaje multimedia pline de inventivitate trimise de catre credinciosii-oportunisti…

Cum am citit probabil cea mai frumoasa carte despre om-credinta Jurnalul Fericirii – Nicolae Steinhardt .

 Mai tanara fiind, am facut o firma de organizat nunti, impreuna cu o prietena…printre serviciile pe care le ofeream, era si aceasta parte cu biserica…unde, cand, cum, dar cat costa… Avem de data asta, in calitate de clienti, doi tineri, ea crestin ortodoxa, el- musulman, turc. Nu doreau sa-si schimbe religia, ea insa venind dintr-o familie cu traditii si luand aceasta hotarare de a se casatori in Romania, s-au gandit ca ar fi dragut sa aibe ‘ un fel de slujba’ si la biserica…un fel de binecuvantare. Eu am facut ochisorii mari, caci mi se parea ca am primit un task imposibil de rezolvat…totusi, si religiile astea, au templele lor, ritualurile lor, etc…cine ar putea face o asemenea ‘exceptie’? Am ajuns cu recomandare la parintele M., de la biserica S. unde i-am explicat parintelui situatiunea delicata prin care trece un organizator de nunti si omu’ calm mi–a spus ca nu este nici o problema, se va tine o slujba de binecuvantare…daca depunem 500 euro in fundatia lui…

 Acu multi ani am ramas insarcinata…am pierdut sarcina la patru luni jumate….am fost trista. Intr-un moment de oarecare ratacire si disperare, am fost sfatuita sa ma duc sa ma spovedesc la un preot…caci o sa ma faca sa ma simt mai bine. Sau macar sa incerc…am ajuns marti seara in biserica, se termina slujba si se face o coada lunga in fata preotului. Fiecare credincios se aseaza in genunchi in fata lui, I se pune patrafirul peste cap, spate si se aude cate un mormait, pe doua tonalitati…parinte si credincios, in dialog…dura putin, coada se scurta repede, cam ca la lapte…ajung,ma asez, ma scuz ca nu prea stiu cum se procedeaza si iaca si eu am venit, imi cer iertare parinte…ii povestesc pocinogul, omul ma intreaba daca am o relatie cu tatal copilului, daca suntem casatoriti, raspund ca Nu, conclude ca traim in pacat, ma intreaba daca mai suntem impreuna, ma intreaba cum s-a terminat relatia, ma intreaba cat timp am fost impreuna, cum a fost, daca a fost iubire sau doar o relatie fizica si termina interviul cu intrebarea legitima, (nu?!?), daca ‘ in gura o iau’…Inca simt intrebarea, chiar si acum, cand scriu…dar in locul Acela, cu mirosul de lumanare, cu capul meu plecat sub fusta preotului…nu mai stiu cum m-am ridicat si am plecat si ce se vedea pe mine si fata mea…

 In perioada unui Paste, mai demult, mama cheama un preot, ca sa faca sfestanie la casa. Insista sa vina cu preotul si la mine acasa. Nu am vrut sa stau, mi s-a parut insa foarte dragutza povestea de dupa in care mama ii povestea preotului ca am avut ghinioane, ca ni s-au spart casele, etc, etc…iar preotul tinteste poza de-a mea pe frigider  (facuta la SummerWell in Jagermeister boot, cu niste prietene) si spune “ Ea este fiica Dvs? Sa-I spuneti ca o pot salva…

 Va mai zic? Am multe stranse si nu pot sa zic ca le-am cautat…

 Nu stiu insa daca inteleg credinta cum ar trebui (caci conteaza cum ai trait, langa cine si e clar ca mediul nostru ne influenteaza enorm) , nu stiu daca indoiala mea nu este fireasca (m-au linistit complet The Young Pope , Doubt…lunga lista de filme pe subiect), stiu doar ca credinta mea nu este in credinciosi si nu se manifesta in biserica (stiu?)…inteleg postul ca pe o disciplina si autocontrol, dar daca nu se manifesta egal, uniform si frumos, il contest. Inteleg ce a insemnat in reforma bisericii Vatican II si de ce un numar imens de calugarite au parasit credinta (pe scurt, puteti cauta filmul Novitiate,dupa aceasta reforma exodul calugaritelor din Biserica a facut furori)…si stiu sigur ca fricacu care suntem tinutiin control este chiar si frica de Dumnezeu….

Eh, nu stiu nici daca pot scrie un eseu de 100 de euro despre credinta…dar cred, cred , credca mi-am luat toate examenele pentru ca macar am fost prezenta la ele ( si poate am invatat, sau inspirat sau picat pe subiect) si nu cred, nu cred, nu cred ca mi s-a furat masina pentru ca avea numarul HEL…

 Cred insa ca poti trece mai usor prin viata avand credinta… Cand jumatate din reusitele sau nereusitele cu care te intalnesti in drumul tau le pui pe seama Celui De Sus, jumatate din greutatea intrebarilor asupra ta si-au gasit raspunsul…si in loc sa mergi, cred ca plutesti…

 Gata, scot Z-ul…