Astazi am alergat in parc si doi pusti m-au vazut de la distanta venind. S-au gandit ca o gluma buna nu strica la prima ora a diminetii, in rondul de stantui in Herastrau si si-au dat pantalonii jos si si-au scos cucii la vedere. Radeau cu gura mare si ochii de chinezi, cred ca le-a sarit si ceva saliva din gura de atat bucurie. 

M-am uitat landscape sa vad cat de singura sunt si repede la o reactie pe care as putea-o avea. Initial mi-a venit sa sar la ei, sa-i iau la o bataie pe care sigur nu ar fi gandit-o...dupa care m-a apucat o mila cumplita...m-am gandit la ce au mancat ei pana la aceasta varsta, de cate ori si-au vazut parintii, cate cuvinte frumoase au auzit in viata lor, daca apelativul 'fa' a fost vreodata inlocuit cu 'draga mea' , daca si-au vazut vreodata parintii imbratisandu-se, daca au vazut vreun gest de tandrete sau daca vreun sac de emotii frumoase si vorbe blande li s-au varsat pe cap si au ajuns in sufletele lor...caci nu cred. Sunt un pachet de instincte, niste buruieni lasate sa creasca cum pot, unde pot si cat pot...
Poti cere demisia unor parinti care habar nu au de ce se imperecheaza? Poti cere test psihologic unor femei si barbati inainte de a se reproduce si a lasa in lume suflete fara nici un fel de ghid, dragoste si ingrijre?
Si dupa ce am inteles ca ii judec aspru si de sus m-am uitat la viata mea si a prietenilor mei, unul mai intelectual ca altul, cu doctorate si milioane de km parcursi in jurul lumii, care au esuat la fel de lamentabil in relatiile lor, cu cate 3 copii din 5 relatii diferite, familii cu divorturi insirate precum margelele pe lantisor si femei care cresc copii, tin case si parinti singure, asa cum pot. 
M-am gandit ca noi, generatia asta de aproape 40 de ani, venim din familii care au trait regimul, acel regim sinistru si care au facut ce au putut: muncit si supravietuit, sacrificat, inghitit limba si vorba...
Noi suntem produsul unor familii in care de asemenea nu se prea foloseau cuvinte de drag si dor, alintul era un accident, imbratisari nici ca-mi aduc aminte sa fi vazut prea des sau cupluri de mana pe strada si rolul in familie era descris inainte sa te nasti: ce e mama, tata in cele mai simple nuante, ce este un sot si o sotie si cum se aleg ei...

Nu stiu de unde ni se trag aceste esecuri in familie si de ce nu suntem capabili sa construim impreuna si sa ne uitam in aceeasi directie...ceea ce stiu este ca acesti copii, oricare ar fi ei, suporta cum pot povestile noastre incalcite si frustrante si ca desi stim in teorie ca a fi iubit si a iubi sunt cele mai importante cuvinte in viata, in viata in 2, 3, 4 , etc.. pe ei ii sacrifiam si ii ciuntim si esecul societatii noastre este construit pe spinarea acestor indivizi ciuntiti care ciuntesc si ei la randul lor. 

M-am gandit ca a fi erudit, scos in lume, vorbitor de limbi straine, pasionat de diverse...este suficient ca sa poti deveni si o mama/tata sau sotie/ sot bun(a)...ei bine NU.
Este nevoie de altceva, scoala emotiilor in cuplu..pe care pana nu o aducem la nivel de arta, nici copiii nostri nu vor putea face mai mult si mai bine ca noi. 
Poate ca din cauza asta suntem un popor atat de agresiv, oameni langa oameni care nu iubesc si nu respecta oameni, poate ca frustrarile sunt atat de vechi si atat de multe incat nu mai putem duce si chiar nu avem mila si drag de semeni
Este important sa schimbam clasa politica, sistemul- insa oamenii pe care ii aducem in locul lor vin cu acelasi trecut ciuntit si cu aceleasi probleme pe cap, cu acelesi frici, lacomii si vina noastra cea mai mare este ca nu reusim, in nici un fel, sa aducem pe lume si sa crestem niste oameni completi, frumosi, asumati...

Si daca putoii astia doi din parc care si-au dat pantalonii jos ca sa-mi arate cucii,ajung, in vreo 10-15 ani, edili sau sefi interlopi ce controleaza zona Dorobanti si Floreasca si se mai si reproduc...ei bine stiu ca nici fiica-mea nu va avea o viata mult mai buna ca a mea. Si din vina mea, si a altora ca mine. 
Noi insine suntem departe de ceea ce ar trebui sa fim. 

#changeyourlifebeforechangeyourclothes