TRISTETEA vanzatorului de haine..

Am scris un post despre "ARTA de a alege o haina..." si cred ca necesita si episodul 2, din spatele tejghelei. 

Am inceput aceasta afacere din dorinta de a sterge din calendar drumul catre mall Baneasa, de a purta haine prin care sa exprim ceva emotii si idei ...un fel de show off mai nepiperat si... pentru ca sunt si eu doar o 'fetitza' careia ii plac hainele, of, of.

 

Apoi, am descoperit niste designeri in Bulgaria, cu niste idei si niste preturi pentru ideile lor in design vestimentar care nu aduceau deloc a Burberry, de un bun simt/ bun gust incredibile. Si apoi am vazut sute de bulgaroaice care purtau cu mare drag productia interna de design. Pe strazile Sofiei am gasit zeci de buticuri cu designerii insisi la tejghea, care nu aveau nici o jena ca sunt la tejghea si care-ti vorbeau zambind, oricine ai fi fost...am apreciat legatura onesta dintre designer si client, mai ales ca vedeam cu ochiul liber ca ea chiar exista. M-am intors cu entuziasm cat casa...si uite asa am inceput sa caut...mai multi, mai ciudati, mai de departe, haine pe care sa le aduc, agat si pe care sa le vand...

Tristetea numarul 1-despre obiceiuri:

In contrast cu ce am vazut pe strazile Sofiei, co-nationalii nostri nu apreciaza designul romanesc sau bulgaresc, cehesc, sarbesc adica design venit din tari fara mare “traditie” in design vestimentar, nu cauta originalitate si daca o gasesc, nu sunt dispusi sa plateasca pentru ea. Designul fara marca este inca un cocoon neexplorat care nu trezeste nici o curiozitate.

Puterea brandului este atat de mare, cat un pom laudat.

 Tristetea numarul 2- despre rateuri si diferente culturale:

Sa gasesti, in sfarsit, niste haine cu materiale incredibile, originale, ciudate, care au acel 'ceva'. Ti le imaginezi in shootinguri sau iti imaginezi cum se face coada in fata magazinului. Si pretul e bun, si pretul de vanzare va fi bun si simti ca toate astrele s-au aliniat si prinzi curaj si iti spui: de data asta comand 30, la naiba! Aveti?! Nu, nu mai aveti? Dar cate mai aveti? Doar 18? OHhhh, divin, le iau eu pe toate! Si ce se intampla?! Ajungi acasa si descoperi ca nimeni nu se opreste la...haina aceea. Si tu crezi ca sunt atat de misto! Si stai cu ele pana le trece sezonul si intelegi, in sfarsit, ca o buna parte din instinctul tau, ai lasat-o la granitza...

Tristetea numarul 3- despre femina instinct:

Ceea ce simti tu ca om care alegi haine/ cumperi haine si vinzi haine…cand ti-ai gasit in sfarsit o piesa preferata, ca un suflet pereche. Perfecta pe corp, asortata cu parul, bocancii, masina, sa nu zic de altele. Devine cu atat mai valoroasa cu cat ea vine dupa lungi cautari. O gasesti, o iei.... Stii ca este putin prea scumpa pentru buzunarul tau de vanzator, insa tentatia te anestezieaza. In acelasi timp, descoperi ca este o piesa best seller, pe care o vrea toata lumea si din care ai reusit sa aduci nu mai mult de 3, 4 piese pe masuri diferite...si incepe acel tic-tac: o iei pentru tine sau o lasi la vanzare?!? Si in numele “afacerii”, cedezi: iti vinzi piesa preferata. Este ca si cum de ziua ta ti-ai vinde tortul sau in ziua nuntii, pantofii. Si banii luati nici macar nu-ti aduc fericirea...pt ca in primii ani nici ca-i vezi!:-)

 Tristetea numarul 4- despre tine insami:

Sa faci un compromis mare si sa pastrezi o 'piesa' in garderoba ta, din egoism, pasiune, disperare pentru ca stii ca nu o vei mai gasi vreodata, bla, bla…si sa descoperi ca viata ta ajunge sa se miste intre gradinita si magazin, metro si administratie sau contabil si ca de fapt, tu nu ai nici macar o ocazie pe an in care sa indraznesti sa porti opera cu care te-ai ales...

Ha, ha,,,uite asa realizezi ca de fapt nu numai ca esti cel mai prost vanzator, dar mai esti si cel mai naiv investitor!!!

Aceasta tristete este valabila pentru orice femeie care cumpara de bucurie dar nu masoara cu precizie harta activitatilor ei…si descopera in timp ca are o garderoba completa de haine pe care nu le-a purtat si nici nu are ocazii unde sa le poarte curand. Dar nu e vina hainelorJ!

 Tristetea numarul 5- despre comert, piata si utopism:

Sa afli ca probabilitatea de a-ti gasi clientii intr-un timp scurt, cu gusturi similare este perfect egala cu probabilitatea de a-ti gasi sufletul pereche o data la 30 de minute... Sansele ca tu si nicha ta sa locuiti pe aceeasi strada sunt 0. Sa descoperi ca multi dintre cei ca tine, precursorii tai buticari, fie au dat faliment, fie vand la export, fie pur si simplu au renuntat la ideea de a aduce haine cu datele celor descrise mai sus si au prosperat in sfarsit cu magazinele lor vanzand haine cu dantele bordeaux infrumusetate cu perle…mulate pe un bust opulent. Distanta de la o afacere de nicha facuta din pasiune la una banala, pentru bani, este de maxim 6 luni.

 Tristetea numarul 6- despre brand, brand, brand:

Sa descoperi ca o haina de calitate, scumpa se vinde foarte greu, insutit mai greu decat o haina de calitate, scumpa de brand cunoscut si cu eticheta la vedere...inca.

 Tristetea numarul 7- despre molima kitch si ce vedem la TV:

Sa vezi ca nu mai scapam de nevoia de a purta funde, puf si pene adica hainele de cumetrii sau de “uniforme” reinterpretate cu mare usuratate ca fiiind “clasice” si ca hainele originale sau ciudismele purtate in Coreea, Buenos Aires sau Londra prin 2013 ajung si la noi in 2016 si sigur isi vor gasi cumparatorii abia in 2 ani de acum incolo…pana atunci tu ca vanzator te “scuzi” in fata clientului indraznet ca s-ar putea sa fii fluierat pe strada sau va deranja “visual” pe cineva de la birou si ca ne dorim din suflet sa aibe curajul sa nu renunte si sa infrunte aceste dileli comuniste.

 

 

Tristetea numarul 8- despre altii de a caror existenta abia am auzit si clar nu ne intereseaza:

Ca designul nordic sau japonez, nu neaparat reprezentat de Yohji Yamamoto sau Acne Studios va fi purtat pe strazile noastre, in miezul zilei, cand ...cand?!?

 Tristetea numarul 9- despre hotii cu fata de inger:

Sa vezi ca exista si cea mai dragutza, tanara si civilizata persoana, aripa noua romaneasca, care-ti intra in magazin, iti cere discount si apoi te fura…ultima haina furata, o vesta Studio Cabal a scapat efectiv in micul univers al junei “civilizate” iar pe mine m-a lasat masca. Am incercat si bucuria de sti ca a doua oara nu ne vom mai intalni si i-am scutit si pe cei de la Fabrica de un dirty little client.

 Tristetea numarul 10- despre viitorii angajatii ai tarii romanesti:

 Sa cauti si sa nu gasesti . Nu doar un om, ci zeci de oameni, care sa aibe disponibilitate sa invete totul despre haine, design, targuri, comert, branduri, facebook, zeci de oameni curiosi cu care sa poti lucra si carora sa le poti da tot ceea ce tu stii si din acei multi oameni sa-l alegi pe cel cu care ai cea mai mare chimie si potriveala la program, care sa-ti iasa in intampinare si sa te corecteze cand haosul te depaseste, sa stie sa vorbeasca cu clientii si daca nu stie, sa invete si care cand se scuteste pt ca nu poate veni intr-o zi la munca, te anunta cu o zi inainte si nu iti scrie “as vrea sa stau sa ma odihnesc, daca nu te superi”.

 

 Concluzie- despre nimic ce intereseaza pe nimeni, din cand in cand:

A devenit o arta “arta de a vinde haine” si se numeste “arta” doar pentru ca sunt putini care stiu sa vanda, dar nu ca sa vanda, ci ca sa fie sigur ca haina e purtata cu placere.

Ca toate aceste tristeti fac parte din farmecul acestui loc.

Ca trebuie sa existe disponibilitate de ambele parti.

Ca ceea ce poarta oamenii pe strada in Romania este oribil.Ca vezi oameni cool doar in locuri cool si ca nu-I mai vezi deloc pentru ca ei sunt putini si restul sunt prea multi.

Ca a “te imbraca” tine nu doar de verbul “a te acoperi”, ci de gust, estetica, putina grija pentru tine, exprimarea unui stil de viata, a unei personalitati.

Ca schimbarea garderobei tine si de propria incercare de a-ti obisnui ochii si cu altceva, ca vine cand ai clar o intentie si cand te bucuri de schimbare. Cand intelegi ca si barbatul tau vrea sa te vada “altfel”- chiar daca intr-un mod nedefinit.

Ca nu e doar shopping cu card avantaj.

Ca obiceiul de a fura este pardonabil doar pentru mancare pe timp de razboi.

Ca ne cerem scuze ca nu mai aducem atat de multe ciudisme, dar putem oricand sa schimbam trendul, we need helpJ)

Ca toate tristetile dispar cu un zambet, cu happy people… deci nimic din toate astea nu s-ar fi povestit daca am fi o mare masa de oameni, de romani fericiti...